Despre ele
Nu demult am stat de vorbă timp de cam trei-patru ore cu o reprezentantă a sexului frumos. Scriu sex frumos pentru că această femeie e într-adevăr frumoasă. Ba mai mult, e și deșteaptă și mai ales isteață, cum îi șade bine oricărei femei. Ne cunoaștem de ceva timp și (cred eu că) sîntem prieteni buni, însă ce mi-a spus m-a făcut să-mi schimb oarecum părerea despre ea și despre femei, în general.
Am înțeles și știam că femeile sînt mult mai sensibile decît bărbații și că e nevoie de foarte puțin ca să le superi și de foarte mult ca să le împaci la loc. Generalizez, dar asta e și intenția. Sper că nu cauzez nici o supărare celor care (nu) se simt incluse în această generalizare
Să revin…
Am mai înțeles că femeile se așteaptă ca persoana apropiată să știe exact cum să le trateze în diferitele momente și faze prin care trec ele. Lucru cît se poate de logic și normal, dar din păcate aproape imposibil de fiecare dată. Dragelor, nu sîntem creați cu acest gen de cunoștințe și marea majoritate dintre noi nici nu vor să-și stoarcă creierașul pentru a vă face pe plac întotdeauna. Fără ironie, în perfecțiunea voastră ar trebui să vă dați seama de acest lucru. Fiecare băiat, apoi bărbat încearcă să facă pe placul unei femei. Fie că e vorba de mamă sau de prietenă(e), soție, amantă(e), nu ne ridicăm tot timpul la înălțimea așteptărilor voastre. Dar asta nu înseamnă că ne complăcem cu această situație: tragem de noi ca să vă facem pe plac.
N-am băgat de seamă cînd discuția a luat-o pe un ton mai personal. M-am simțit destul de nasol, mai ales că sînt puțin misogin și că am recunoscut în vorbele ei și unele greșeli personale din trecut. Voiam să schimb subiectul, dar am ales să continui. Puneam întrebări cînd nu mai știa ce să-mi spună, dar în nici un punct al discuției n-am contrat cu vreun reproș la adresa femeilor. Plănuiam ceva… Mi-a vorbit despre modul ei de viață. Preferă să fie indiferentă și oarecum rece cu băieții care nu o interesează, ascunzîndu-se după o perdea de amiciție ipotetică. Mi-a spus că „…decît să sufăr eu, mai bine să sufere ei…”. Înghițindu-mi nodul din gît format la auzul acestor cuvinte, mă abțin cu greu să nu intervin. O întrerup ironic cu un surîs subtil. Îmi răspunde cu același zîmbet ștrengăresc și cu aceeași superbă sclipire în ochii ei incredibil de căprui. Știe că mai am puțin și erup dar continuă… Îmi spune că îi face plăcere cînd un bărbat îi oferă ceva de băut sau mai bine zis cînd unui bărbat îi face plăcere să îi ofere ceva de băut. „Mișto joc de cuvinte…” îmi zic și pun ochii în podea amintindu-mi că am doar cinci lei în buzunare. Nu-i nimic, bine că-mi e prietenă.
Încerc să aflu ce anume a adus-o la această concluzie și la acest mod de a trata lucrurile și o întreb din trecut. Mare greșeală: după ce a înșiruit zecile de „relații” (foarte mult spus) și după ce a recunoscut că uneori a întrecut măsura
mi-a spus că îi e mai bine așa și că unele colege de-ale ei o invidiază pentru acest lucru. Am rămas oarecum cu gura căscată, dar cred eu că am înțeles-o. Indiferența și nepăsarea sînt arme defensive pentru ea și pentru femei, în general. E bună ca model, se pune pe ea însăși pe primul loc la diferență imensă de puținele persoane care mai contează în viața ei. Cu alte cuvinte, își vede de viață și face tot posibilul să nu sufere.
„…nu-i nimic, și voi sînteți așa!”, îmi spune trăgînd un fum din țigară. „Voi sînteți mult mai răi, profitați de naivitatea și bunătatea specific feminină pentru a trage foloase…” Da, are dreptate, însă doar pentru o mică parte din noi, bărbații. În general sîntem simpli ca un corn cu rahat (faină analogia), avem două capete, gîndim cu amîndouă (niciodată simultan) și ne place să fim constanți. Însă tot noi sîntem de vină, am pus pizda vaginul pe un piedestal, i-am făcut statuie și o idolatrizăm. Nu ținem cont de faptul că în România sînt mai multe femei decît bărbați (52%) și că sînt mult mai multe femei frumoase decît bărbați frumoși. Ținem neapărat să alergăm după mai mult de doi iepuri și să ne alegem în final cu o grasă ochelaristă, pentru care termenul de „urîtă” îi face cinste. Are dreptate ea, în indiferența ei. Probabil că a suferit odată, că a fost rănită și că a promis răzbunare. Îi spun „da, dragă, dar nu sîntem toți la fel!”. „Nici noi…” îmi răspunde rîzînd, știind pesemne că m-am blocat. Mă asigură că eu nu voi păți niciodată așa ceva, că nu voi mai suferi din amor, că sînt un băiat „…prea bun și deștept” Roșesc, bineînțeles, la auzul acestor cuvinte și mă îmbunez.
Mă uit din nou la ea, la limpezimea ochilor ei mari. Știe că e frumoasă și deșteaptă, știe că poate avea aproape tot ce-și dorește, dar deocamdată se mulțumește să-și vindece rănile rănindu-i pe alții…
Îmi pare bine că am înțeles aceste lucruri și altele, care mă vor face puțin mai puțin misogin și mai înțelegător cu semenii.
Am terminat discuția spunîndu-i : „…sper că nu crezi c-am epuizat subiectul, eu nu ți-am vorbit aproape deloc de mine!” și a zîmbit făcîndu-mi gingaș cu ochiul. „E superbă! Dar vreau să sufăr din nou…”
Cum spuneam, nu sîntem perfecți, cu toți avem defecte, însă valoarea și bunătatea noastră provine din abilitatea de a ne ascunde acele defecte și de a ne impune prin calități. Nu grosimea portmoneului contează, iar atunci cînd contează e mai mult ca sigur eclipsată de alte lucruri: vicii, urîțenie (interioară și/sau exterioară), prostie. Cel mai bine e să fi echilibrat și să te remarci în principal prin calități morale. Dacă nici așa nu putem face pe plac femeilor, atunci mă las de meserie, mă mut în Groenlanda și m-apuc de crescut foci. Cel puțin ele nu cer atît de multe!…
Comments
6 Responses to “Despre ele”
Leave a Reply

wow
Define „wow
” please !
Crezi ca faci o analiza justa?
O sa continui printr-un mail.
interesant articol…:)
@Măriuța : Mulțumesc pentru catalogare, dar nu am intenționat să fie interesant, ci doar să-mi prezint părerea. Dacă e catalogat drept „interesant” nu poate decît să mă bucur
.
@Ana-Maria : Mulțumesc pentru comentariu și mail. Pentru că tu ai ales să îmi răspunzi printr-un mail (nu înțeleg de ce), eu am să folosesc metoda logică: printr-un comentariu. Am citit mailul tău de cel puțin patru ori înainte să îndrăznesc să trag o concluzie. Ai dreptate, eu singur mi-am scris pe frunte „MISOGIN” cu litere de-o șchioapă pentru că așa mă simt. Nu foarte tare, nu foarte grav, dar sînt. Tot ce-am scris în acest articol a fost o concluzie la o lungă discuție purtată foarte real, cu o persoană pe cît de reală pe atît de frumoasă și isteață. Totuși, nu am intenționat la nici un punct al realtării să fiu de-o misoginie crasă, aproape cronică, ci am vrut doar să subliniez „valorile spirituale” care se promovează în astfel de relații. Dacă printre rîndurile articolului se citește frustrare, atunci o fi și ea pe acolo, într-o stare latentă, uitată într-un colț întunecat al sufletului meu. Pentru că se cheamă „Despre ele” și pentru că am o mulțime de amice, prietene, colege cu care pot să discut, inenționez să-mi fac un obice în a scrie „…despre ele”. Și, ca să fiu sincer și serios, nu vreau să scriu într-un mod literar sau adoptînd un stil beletristic. Scriu pentru că-mi place…
[...] Leapsa a venit de la Adrian Catalin. Nu am putut sa-mi aleg un singur post asa ca am ales doua, as it follows. Articolele mele preferate din blogul lui sunt “Mediocritate” si “Despre ele”. [...]