Arhiva pentru categoria „Jurnal”

A fi sau a nu fi?!

Scris pe 03 Iulie 2008 la 00:38

Sînt hotărît. Voi continua să postez, indiferent de timpul liber foarte limitat, de cele Nșpe proiecte în care sînt băgat și de faptul că sînt în perioada în care ar trebui să-mi trăiesc viața din plin.
Pe cînd scriam mai des (mai des decît deloc) aveam o gîndire mult mai organizată, eram mai activ în ceea ce privește activitatea mea on-line. Am rămas de căruță și nu e bine…

Pun punct, deci, unui capitol destul de aiurea și încep unul nou, cu multe idei și posibilități nemărginite.
Ne citim curînd!

Scris în Jurnal | 6 comentarii »

Nu vă bucurați

Scris pe 19 Mai 2008 la 10:41

Încă n-am murit! Am lasat cam totul deoparte în favoarea facultății și a examenelor care mă sufocau. Acum sînt puțin mai liber (am doar trei examene săptămîna asta), și mi-am permis să mai scriu și eu cîte ceva. Oricum, mai am foarte puțin (o săptămînă) și termin facultatea. Termin, e cam mult spus pentru că presimt restanțe și oricum nu îmi susțin acum licența. Sînt un leneș, știu.

Destul, însă, despre facultate. Caut de lucru. O să-mi postez în curînd un CV destul de stufos (zic eu) și sper să-mi găsesc exact jobul pe care mi-l doresc: programator web. M-am săturat să tot primesc ceea ce nu mi se cuvine și să mă cuprindă un sentiment de vină cînd primesc bani.

Cam atît deocamdată. Eu unul mă bucur că am avut tragerea de inimă să scriu măcar aceste lucruri.
Numai bine!

Scris în Jurnal | 4 comentarii »

Se lucrează

Scris pe 20 Aprilie 2008 la 17:47

Da, scrie bine la titlu: se lucrează. Adică lucrez la o grămadă de prostioare și chestiuțe și n-am prea avut timp de blog. Nu cred că interesează pe cineva cu ce mă ocup, deci nu dau alte detalii. Singurul lucru pe care îl scriu e că sînt bucuros că am trecut, într-un final, peste niște stereotipuri atribuite reprezentantelor sexului frumos (muierilor, mai pe scurt).
Da băi, am fost și pe acasă, am tras mîța de coadă și șoarecele de urechi, am jucat Rome…

Revin.

Scris în Jurnal | 6 comentarii »

16 întrebări (in)existențiale

Scris pe 11 Aprilie 2008 la 00:40

Chiar n-am idee care e antonimul compus (prefix negativ + cuvînt) pentru „existențial”, deci mea culpa dacă am dat cu bățu-n baltă.

Care-i treaba: Cristina mi-a transmis un set de fix 16 întrebări la care ar trebui să răspund. Sincer, nu mi se par întrebări și nu cred că sînt atît de existențiale, dar răspund cu cea mai mare plăcere:

  1. Ziua cea mai frumoasă?
    Fiecare zi e frumoasă atunci cînd face exact ceea ce dorești. În cazul meu, majoritatea sîmbetelor sînt așa, deși, în ultimul timp, ziua de sîmbătă atrage și puțină tristețe.
  2. Lucrul cel mai ușor?
    Să visez. Cu ochii deschiși, amețit, dormind, în tramvai, scriind, nu contează starea de spirit sau mediul înconjurător. Sînt sigur că pot visa oriunde, oricum, oricînd.
  3. Cel mai mare obstacol?
    Grea întrebare, însă cred că m-am decis: minciuna și nepăsarea. Împreună sînt combinația letală.
  4. Cea mai mare greşeală?
    Din partea mea?! Să văd cum trece viața pe lîngă mine (Been there, done that…). Clar, nu mai vreau!
  5. Cauza răutăților?
    Frica. Asta duce la muulte alte lucruri, deci e cauza.
  6. Cea mai mare înfrîngere?
    Pînă acum nimic demn de notat în carnețel. Asta nu înseamnă că n-am tras învățămintele de rigoare. Probabil că cea mai mare înfrîngere aș suferi-o atunci cînd mi-aș da seama că principiile mele de viață sînt total greșite (foarte puțin posibil).
  7. Prima necesitate?
    O primă impresie bună. De orice natură: vizuală, auditivă, tactilă etc. După asta vine încrederea, cunoașterea…
  8. Cel mai mare mister? - Întrebarea asta lipsește de mult. Am făcut nițel backtracking și am găsit-o pierdută de la Zeffy
    Prostia
  9. Cel mai mare defect?
    Altruismul (uneori e un defect major) și naivitatea.
  10. Persoana cea mai periculoasă?
    „Prietenul” care îți vrea „binele”. A se citi cît se poate de ironic!
  11. Cel mai urît sentiment?
    Am observat că L3st a nominalizat minciuna ca fiind cel mai urît sentiment. Sunt total de acord, doar că minciuna nu e un sentiment. În lipsa unui echivalent sentimental al minciunii, eu spun că ura e cel mai josnic sentiment. Însă, uneori e și asta bună la ceva…
  12. Cel mai frumos cadou?
    Doi ochi mici care văd lumina zilei pentru prima oară. Asta ceva mai încolo. Acum doar liniște, siguranță și fericire.
  13. Cel mai bun remediu?
    Cum am scris mai sus: liniște și siguranță. Plus optimism și o minte limpede.
  14. Protecția efectivă?
    Există, dar e greu de obținut. Anticiparea tuturor pericolelor duce la paranoia (am pățit-o rău de tot) și încercarea de prevenire a lor duce la un stres enorm. Poate doar printr-o izolare socială, deși nu cred.
  15. Cele mai necesare persoane?
    După familia de gradul întîi urmează prietenii adevărați. Ăia care știu data nașterii bunicilor tăi și care își dau seama cînd trebuie să-ți suni prietena sau să-i dai flori :) Am noroc de ei uneori…
  16. Sentimentul cel mai frumos?
    Clar și fără discuții: iubirea. Da, da, sînt siropos azi. Poate e din cauza celor patru beri băute? Sau din cauza unor discuții purtate cu niște amici, cu ocazia celor patru beri.

Ar trebui să dau mai departe, dar n-am s-o fac (Sîc, sîc).
Cred că e destul de veche.

Scris în Jurnal | 4 comentarii »

Dacă n-aș fi fost eu…

Scris pe 10 Aprilie 2008 la 23:09

…aș fi fost un marinar. Îmi place uneori să visez, să mă gîndesc că viața e un ocean care trebuie străbătut de la un capăt la celălalt și-mi place să cred că voi putea face asta. Voi naviga, voi înfrunta riscurile uraganelor și furtunilor, voi cunoaște în permanență lume nouă și frumoasă iar la bătrînețe voi avea ce povesti nepoților. S-ar zice, apoi, că nu am o viață liniștită, stabilă, cu garanții și responsabilități însă, pînă la urmă, cine are?! Trăim, într-adevăr, într-un mic cub în care singurele lucruri garantate sînt trecerea timpului și moartea, mai devreme sau mai tîrziu. Ca și marinar nu m-aș gîndi absolut deloc la moarte (nici acum nu mă gîndesc) și mi-aș trăi viața privind mereu dinspre prova navei către un orizont mereu nou. Fără „prieteni” care te judecă fără să-ți știe viața, fără nimicuri care să te streseze zi de zi, fără claxoane, poluare și prostie urbană. Eventual o sirenă, pe care s-o fur din spuma mării și alături de care-mi voi petrece restul vieții. Frumos!

…aș fi fost copil. M-aș naște din nou, în aceeași familie, cu aceiași părinți, cu aceeași soră și aș fi crescut în același mediu. Sînt un copil de 21 de ani acum. Unul care privește melancolic în trecut, gîndindu-se la miile de lucruri pe care ar fi putut să le facă. La zece ani trebuia să fiu cuminte, mai tîrziu trebuia să fiu mai rău; uneori meritam palme în loc de vorbe, alteori cuvinte dulci și mîngîieri. Da, prostii… Poate că aș face exact aceleași lucruri. Dar aș da orice să-mi trăiesc din nou copilăria.

…aș fi fost chimist. N-am dilit (încă) și nu-i din cauza unei persoane foarte dragi. Chimia a fost și este o enigmă, un soare care n-a răsărit niciodată pentru mine. Sînt sigur că mi-ar șade bine într-un halat alb, imaculat :) . Laboratorul să-mi fie o a doua casă, eprubetele și mojarele să-mi fie prietenii și formulele opere de artă. Să fiu bun, să descopăr noi substanțe, noi formule, noi orizonturi, eventual să-i dau o palmă peste bot unui chimist renumit, demonstrîndu-i că a greșit. Experimente, culori, reacții, explozii… Și încă să-mi aștept chimista brunetă…

N-am alternative, sînt eu: un student nebărbierit într-o lume care nu m-a format cum trebuie. Doar nu-s eu de vină, nu?! Sînt tare curios ce-ar fi fost alții, dar nu nominalizez.

Scris în Jurnal | Un comentariu »
← Articole mai vechi
nimic.org